top of page

Sinaxar 31 Decembrie


pomenirea Sfintei Cuvioase MELANIA Romana
Sinaxar 31 Decembrie

În luna decembrie, în ziua a treizeci și una, facem odovania praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos


Tot în această zi, pomenirea Sfintei Cuvioase MELANIA Romana (+ 439)


Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic ZOTIC, hrănitorul orfanilor, dregător din Constantinopol care s-a săvârșit fiind ucis cu pietre (+ 340)


Pomenirea Sfântului Mucenic HERMES din Bononia, care s-a săvârşit prin sabie  Pomenirea Sfântului Cuvios GHELASIE din Palestina (secolul al V-lea)


Pomenirea Sfintelor 10 Muceniţe fecioare din Nicomidia, cărora li s-au scos ochii pentru credința lor în Hristos


Pomenirea Sfintei Mucenițe OLIMPIODORA, care s-a săvârșit prin foc


Pomenirea Sfântului Cuvios GAIU


Pomenirea Sfintei Mucenițe NEMIA, care s-a săvârşit de sabie


Pomenirea Sfântului Mucenic VUSIRIDE, care s-a săvârșit fiind împuns cu suveici


Pomenirea Sfântului Mucenic GAUDENTIE, care s-a săvârşit prin sabie


Pomenirea Sfintelor Muceniţe: DONATA, SATURNINA, ILARIA, PAULINA, NOMINANTA, RUSTICA și SEROTINA şi cei dimpreună cu dânsele, care au pătimit la Roma (secolul I)


Pomenirea Sfintei Mucenițe COLOMBA, fecioară din Sens în Franţa (+ 273)


Pomenirea Sfinților Mucenici: SABINIAN, primul episcop de Sens, şi POTENŢIAN din Franţa (secolul al III-lea)


Pomenirea Sfântului Ierarh ANISIE, episcopul Tesalonicului (+ 406)


Pomenirea Sfântului BARBAŢIAN, preot şi mărturisitor la Ravenna în Italia, duhovnicul împărătesei Plachidia Augusta (secolul al V-lea)


Pomenirea Sfintei Cuvioase SABIANA, egumenă la Samtskhe în Georgia (secolul al XI-lea)


Și tot în această zi facem pomenirea Cuvioși Români: VASILE de la Moldoviţa (secolul al XV-lea), INOCHENTIE de la Probota (secolul al XVI-lea), EPIFANIE de la Voroneţ (secolul al XVII-lea) și EVSTATIE de la Probota (secolul al XVIIlea), pomeniți de Sfântul Ierarh Dosoftei al Moldovei în cartea sa „Viața și petrecerea sfinților”.

Comments


bottom of page